CĂRAREA LENEȘULUI
Sucevenii pietoni au fost intrigați, săptămâna trecută, când au dat piept cu lucrătorii Primăriei care au obturat cu garduri metalice accesurile ”pe la colțul străzii”, din Areni și din fața Policlinicii. Cei mai mulți dintre ei nici măcar nu au conștientizat faptul că pe unde traversau, nu a existat niciodată o trecere de pietoni oficială. Nici la Policlinică și nici la intersecția străzii Mărășești cu bulevardul principal al municipiului reședință de județ. Și-au vărsat oful pe primar, pe administrație și au luat-o de-a hoarța, preferând să sară gardul, să treacă printre mașini, să mai sară un gard, pentru a-și continua drumul pe traseul prestabilit. Chit că, la doar câțiva metri mai sus, pe strada Mărășești, este funcțională o trecere de pietoni, pe care oricine poate traversa drumul în siguranță.
În fruntea administrației publice a municipiului Suceava a fost, până în anul 2000, un primar pe nume Constantin Sofronie, acum decedat. Acesta luase o decizie, pentru a curma apetența sucevenilor de a o lua de-a curmezișul prin parcuri, să semnaleze potecile astfel bătătorite cu mici tăblițe cu inscripția ”Cărarea leneșului”.
După alți ani, un alt primar a povestit cum vizitând un oraș din altă parte a Europei, a aflat ce înseamnă ”studiul de trafic” chiar și pentru pietoni. În câteva cuvinte: când se amenajează un parc, nu se trasează aleile pietonale decât după câteva luni, timp în care vizitatorii își marchează pășind, potecile dorite. După aceea se vine cu asfalt, beton sau pavele, după caz.
Revenind la situația din Areni, cărarea leneșului a redevenit funcțională, stau mărturie pozele făcute, care demonstrează că gazonul de la capătul gardului de protecție de la intersecție a fost deja îngropat în pământ de pașii apăsați ai sucevenilor grăbiți. Deși, cum am spus, doar la câțiva metri distanță, este drept, mai în deal, există o trecere de pietoni funcțională.
”Cărarea leneșului”, ca denumire generică pentru acele poteci permanentizate de pașii pietonilor, poate fi privită și dintr-un alt punct de vedere. Pe o rază de mai puțin de 50 de metri în jurul blocului în care locuiesc, am descoperit destul de multe astfel de cărări, toate pe spațiul, teoretic, verde. Una dintre acestea a fost blocată cu plasă de sârmă, alta chiar și cu sârmă ghimpată. Cărările prin iarbă spre biserica de cartier sunt greu de numărat. Interesant este că una dintre acestea pleacă în continuarea unui trotuar betonat dinainte de revoluție, care se întrerupe brusc, din cine știe ce motive. La câțiva pași de biserică a fost amenajat anul trecut, un loc de joacă pentru copii. Cu toate dotările sigure și multicolore. Doar că pentru a ajunge la mult râvnitele scrâncioburi, tobogane, huțe ori chiar la bănci (în cazul bunicilor asistenți), este nevoie, în aceste zile ploioase, de cizme din gumă iar pe timp de secetă, de măști anti-praf.
Ar trebui sa primeze si aici nimic altceva decat slavitul, dar si realul …interes public.
Adica, in materie de trasare de cai de acces pietonale, exact traseele alese si croite de popor, cum a si vazut pe la altii primarul evocat. Nicicum cele stabilite de vreun functionar Primariei care face naveta sau vine dintr-un alt cartier. Catastrofe pentru spatiul urban sunt mai ales lucratorii lui care locuiesc la tara si fie ca vad lumea cu ochii sateanului, fie isi bat joc smechereste de oraseni.
Mai pe urma exista, desigur, paliere de interes public la nivelul carora e nevoie sa se decida intre ce vrea mergatorul pe jos si ce-i trebuie mergatorului motorizat. Fluidizarea circulatiei auto, de ex., este un fel de servitute care trebuie sa-i fie impusa pietonului (ca si el beneficiaza la semafor si pe zebra de o servitute care i se impune soferului – nu si celui de pe transportul public local, caruia, la Suceava, nimeni nu-i poate impune nimic si nici nu se straduieste cineva in sensul acesta, incat maria sa manivela de pe autobuz este cel mai mare si mai tare de pe strazile municipiului!).
Dar si in privinta aceastei fluidizari si a interesul public in latura lui auto trebuie sa se decida cu maturitate si responsabilitate, iar nu aventurist. Exista sensuri unice pe care trebuie sa nu se circule in urcare, exista zone locuite, edificii, biserici, monumente care trebuie protejate ele sau activitatile care se fac acolo si oamenii etc. Daca intr-o decizie este evident ca se incearca impacarea tuturor intereselor, daca in atentie si in calculul decidentilor sunt in primul rand oamenii, iar nu altceva, atunci buna intentie este evidenta si lucrurile curg bine.
Doar ca la noi, in continuare, asta cu hotararea a ceea ce reprezinta interesul public si cea cu oamenii in primul rand inca sunt in buna masura tratate in cheia mentalitatii comuniste, lasate la voia cate unuia cu probleme si complexe, autoritarist, voluntarist, atoateputincios, atoatestiutor… Daca vreti exemple – cat lumea!
De cate ori ati vazut, la noi, politia circulatiei luandu-se de un administrator de drum public sau de o firma care face, cu incalcarea regulilor, lucrari pe un asftel de drum? Si altele si altele.
La „zidul mortii”, au murit oameni din cauza constructorului si a celor care supravegheaza respectarea legislatiei circulatiei!
Omul, cetateanul, platitorul individual de taxe si impozite, sursa si tinta declarata a oricarei faceri, nu sta inca, in mentalitatea oficialilor si a decidentilor, acolo unde trebuie sa stea si este oricand sacrificabil! Se construieste o sosea pentru el, dar pana la finalizarea soselei bagi numaidecat in pamant cativa dintre cei carora soseaua le era destinata!
Iar asta din lipsa de civilizatie, de cultura, de educatie.