Mopan Suceava
Actualitate

Carmen Veronica Steiciuc, directorul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” a murit răpusă de covid

Carmen Veronica Steiciuc, directorul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava a murit în această după amiază, răpusă de covid. A fost internată la Spitalul județean Suceava iar la sfârșitul săptămânii trecute starea ei s-a agravat, de sâmbătă, 30 octombrie fiind intubată. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic iar doctorii din secția ATI a Spitalului Județean au fost nevoiți să   constate decesul.

Poeta Carmen Veronica Steiciuc a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, din 2005; membră și fost președinte a Societății Scriitorilor bucovineni; membră a Societății Internaționale a Poeților din Washington D.C. – SUA; membră a Asociației Internaționale a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români LITERART XXI New York – SUA; membră a Ordinului Poeților Mantelați din cadrul Asociației Poesia Attiva – Unicorno, Torino, Italia a Asociației Italienilor din România. A absolvit cursurile Liceului ”Ștefan cel Mare” din Suceava și ale Universității ”Ștefan cel Mare”.

A  desfășurat activitate de consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina; a fost director al revistei ”Bucovina Literară” iar din septembrie 2015 a fost director al Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava. A colaborat la numeroase reviste din țară și străinătate.  Este prezentă cu versurile sale în antologii de poezie din România, Statele Unite și Australia.

A publicat volume de poezie precum: Culoarea nevăzută a orei – 1995,The essence of a dream –  2003; Poeme de religii diferite – 2004; Cu o pereche de aripi noi – 2005, Vitrina cu dimineți circulare – 2010, Incertitudini în formă de aripă – 2011. (Sursa: Enciclopedia Bucovinei, foto: Teatrul Matei Vișniec)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *