Carnagiu pe DN17, astă noapte, la Poiana Stampei. Patru morți și un rănit grav după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un stâlp de beton
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei au intervenit astă noapte, după ora 3.30, cu două autospeciale de stingere dotate cu echipamente pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ, la un grav accident rutier produs pe DN 17, în interiorul comunei Dorna Candrenilor.
Accidentul rutier a fost sesizat de un echipaj SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Poiana Stampei, care se întorcea la bază de la o solicitare.
În accident a fost implicat un autoturism care a lovit un stâlp de electricitate din afara carosabilului, la fața locului fiind identificate cinci persoane, două de sex feminin și trei de sex masculin, trei dintre acestea, două femei și un bărbat, fiind în stop cardio respirator .
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, cele trei persoane aflate în stop cardio respirator au fost declarate decedate la fața locului. Este vorba despre două tinere, de 26 de ani, respectiv 18 ani și un tânăr de 20 de ani.
Celelalte două persoane, de sex masculin, au fost transportate la spital în stare de inconștiență. Din nefericire, unul dintre răniți a decedat la spital, ricând numărul morților la patru. Ce-a de-a cincea vicitmă este în stare gravă, dar stabilă, au anunțat medicii Spitalului Județean Suceava.