Mopan Suceava
Actualitate

Cărțile Casei de Poezie Light of Ink, lansate la Târgul internațional de carte Gaudeamus – București

Târgul internațional de carte Gaudeamus (București, 3-7 decembrie 2025) a prilejuit lansarea a două volume noi, semnate de membrii Casei de Poezie Light of Ink Suceava. Este vorba despre volumul „Formula lucrurilor simple”, publicat de Alexia (pseudonimul poetei Alexia Plăcintă) la Editura Tracus Arte (redactor de carte Theodor Dună), precum și de volumul „Falsul pescar”, publicat de G. Coltzi (pseudonimul poetului Gheorghe Cîrstian) la Editura Vinea (editor Nicolae Tzone).

 Alexia Plăcintă este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Fost secretar al Casei de Poezie, Alexia Plăcintă a primit premiul I la Concursul de literatură „Rețeaua Literară”, beneficiind astfel de publicarea volumului de debut de către Editura Tracus Arte. Evenimentul a fost deschis de editorul Ioan Cristescu, managerul Muzeului Național al Literaturii Române. Lansarea volumului s-a bucurat de prezența a trei invitați speciali: poeta Simona Popescu, poetul Gelu Vlașin și poetul Sorin Despot, care au vorbit în termeni deosebit de laudativi despre volumul Alexiei, apreciind valoarea cărții, forța poemelor ei. Criticul literar Nina Corcinschi afirmă pe coperta a IV-a a volumului: „Poezia Alexiei e cutia de rezonanță a unei lumi aflate în stare de imponderabilitate. Evanescența concretului favorizează din plin liniile de forță ale sugestiei și ale emoției discrete. (…) O poezie construită inteligent, cu imagini fosforescente, cu sevele vii și intense.”

Gheorghe Cîrstian este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Petru Rareș” și coordonatorul Casei de Poezie Light of Ink. Debut literar realizat mai târziu, volumul „Falsul pescar” a primit Marele premiu al Editurii Vinea, juriul fiind alcătuit din poeții Mihail Gălățanu, Lucian Vasilescu și Nicolae Tzone. Evenimentul a fost deschis de editorul Nicolae Tzone, directorul Editurii Vinea. Lansarea volumului la București s-a bucurat de prezența celor trei membri ai juriului, precum și a scriitoarei Roxana Dumitrache și a cronicarului literar Vlad Sibechi, care au rostit cuvinte de prețuire despre carte, despre originalitatea poemelor ei. În cronica literară publicată pe site-ul Alecart, cu titlul „În mrejele stelelor: anatomia unui fals pescar. Falsul pescar, de G. Coltzi”, redactorul Alecart Sara Vieru scrie: „Poezia lui G. Coltzi cere să fie gândită, nu trăită. Versurile curg nestăvilite, precum firul gândirii, iar imaginile mi-au părut a avea menirea de a naște idei (…). Falsul pescar există cu adevărat.”

La cele două evenimente, a participat un public numeros, alcătuit din poete și poeți, foști și actuali liceeni ai Colegiului Național „Petru Rareș”, profesori, rude și prieteni. Atmosfera a fot încântătoare, determinată atât de bucuria celor doi autori, Alexia Plăcintă și Gheorghe Cîrstian, care au acordat autografe, precum și de aprecierea publicului prezent la evenimente.

Adela Șulea, secretar Casa de Poezie Light of Ink

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *