Casă distrusă de flăcări de la un scurtcircuit electric, la Poiana Mărului – Mălini

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini, au intervenit aseară în jurul orei 19.00 cu 4 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Poiana Mărului, comuna Mălini.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o parte din acoperișul casei și în interiorul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:35.

Au ars: 15 mp din acoperiș, 12 mp din streașină, 20 mp de intrados (toate, componente ale acoperișului), precum și bunuri din interiorul locuinței.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *