Casă distrusă de un incendiu pornit de la jarul căzut din centrala termică, la Știrbăț – Udești
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Udești, au intervenit astă noapte, după ora 1.00, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Știrbăț, comuna Udești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la camera centralei termice, iar focul era extins și la casa de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie, dar și la o casă învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:10.
Au ars cele două construcții, corp comun, cu bunurile din interior (mobilier, electrocasnice, textile, instalații diferite și altele), pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (centrală termică pe lemne), care a aprins elemente combustibile din interiorul camerei tehnice. De aici, flăcările s-au extins și la casa de locuit.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o anexă gospodărească și o casă de locuit aflată în imediata apropiere.
Apel al Pompierilor:
Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
Sobe (centrale termice) cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.
Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.
Măsuri generale
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.