Cauza incendiului de la sala de sport Civica din Șcheia: efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, în sauna clădirii

Precum se știe, pompierii militari ai subunităților din Suceava, Fălticeni și Gura Humorului au intervenit aseară cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o sală de sport aparținând SC Civica SA (în care mai erau amenajate o saună și vestiare), din comuna Șcheia.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la interiorul construcției (cu o suprafață de aproximativ 300 mp), cu pericol de propagare la întreaga clădire, dar și la cele învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 20:42. Au ars: instalația electrică care deservea încăperea saunei, obiecte de mobilier, aparatură sportivă și altele. S-au degradat elemente de tâmplărie și pereții despărțitori. Incendiul a izbucnit din interiorul încăperii unde era amenajată sauna, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției, alte aparate sportive și bunuri din interior, precum și clădirile învecinate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *