Cazul ”Aron Kodesh” – Chivotul sfânt de la Sinagoga din Siret, preluat de parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava printr-un comunicat de presă al prim procurorului Lucian Stănescu, transmis de purtătorul de cuvânt procuror șef de secție Cristina Ciornei a arătat că s-a dispus la data de 20.02.2019 prin ordonanţă preluarea dosarului penal al Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, constând în sustragerea piesei originale denumită „Aron Kodesh” din incinta Templului Mare (Sinagoga Mare) din  oraşul Siret, judeţul Suceava prin substituirea acesteia cu o piesă de mobilier confecţionată artizanal.

Este vorba despre cel mai important obiect de cult de la Sinagoga din Siret, cunoscut și sub denumirea de Chivot Sfânt sau Chivot al Legământului, care ar fi putut fi înlocuit odată cu restaurarea clădirii, în anii trecuți.  Totul a plecat de la o sesizare a Federației Comunităților Evreiești din România care au aflat că la o licitație online se scoate la vânzare chiar Chivot Sfânt, Aron Kodesh, de la sinagoga din Siret.

La data de 16 februarie 2019, IPJ Suceava a fost sesizat prin plângere penală de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România cu privire la sustragerea unui bun susceptibil a face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural naţional, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum şi traficarea unor astfel de  categorii de bunuri cu un înaltă semnificaţie culturală şi spirituală.

La data de 18 februarie 2019 lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, art.229 alin.2 lit.a Cod penal.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internaţională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate în activităţile ilicite precum şi a conservării şi indisponibilizării bunului patrimonial ce a făcut obiectul acestora.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *