Ce mai furăm din supermarketuri? Hoț de burghie de la Lidl, prins și deferit justiției de agenții de pază

Luni, 13.01.2020, în jurul orei 10.15, R.P., un bărbat de 44 de ani, din mun. Suceava, a intrat în magazinul S.C. Lidl Discount S.R.L. din comuna Șcheia, satul  Sfântu Ilie, de unde a achiziționat mai multe produse. În zona cu scule a magazinului, bărbatul a observat două produse desfăcute, un set burghie HSS în trepte, respectiv burghie Forstner, pe care le-a introdus fără ambalaj în buzunarul hainei. S-a deplasat la casă  unde a achitat produsele achiziționate, iar cele două seturi de burghie fără ambalaj le-a lăsat în buzunar fără să le achite.

După ce a trecut de casa de marcat, a fost interceptat  de paznicul unităţii, care l-a condus într-o cameră a magazinului, unde i-a solicitat să scoată bunurile sustrase din buzunare, acesta conformându-se, recunoscând totodată fapta comisă.

Reprezentanții S.C. LIDL Discount S.R.L. au declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, paguba în valoare de 43,98 lei fiind recuperată în totalitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii ,,furt”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *