Ceață pe DN2 în zona Fălticeni dar și pe alte drumuri din județ, în această noapte

IPJ Suceava a informat că la această oră precum și peste noapte, pe mai multe șosele din județul Suceava se circulă în condiții de ceață densă.  Vizibilitatea este redusă, sub 50 metri, pe DN 2, în zona Fălticeni dar și pe alte tronsoane de drumuri județene și comunale. De asemenea, fenomenul de ceață poate fi asociat și cu apariția poleiului, fapt ce poate spori riscul de implicare în evenimente rutiere.

Având în vedere riscul rutier sporit în asemenea condiții, în vederea prevenirii unor evenimente rutiere nedorite, mai multe echipaje ale poliției rutiere și echipaje de ordine publică patrulează pentru monitorizarea condițiilor de trafic si prevenirea accidentelor rutiere.

 

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, IPJ Suceava face câteva recomandări conducătorilor auto, privind circulaţia în condiţii de ceaţă:

– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare; – Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

-Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *