Mopan Suceava
Actualitate

Cele 30 de centre de vaccinare pentru faza a doua de la nivelul celor 16 localități din județul Suceava vor fi operaționale începând de săptămâna viitoare

Prefectura Suceava a anunțat că astăzi, 9 ianuarie 2021, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 a organizat o ședință de lucru în sistem videoconferință, în cadrul cărei s-au discutat aspecte legate de derularea campaniei de vaccinare.

De la nivelul județului au participat prefectul Alexandru Moldovan, subprefecții Laura Morar și Daniel Prorociuc.

Prefectura precizează faptul că la nivelul județului Suceava cele 30 de centre de vaccinare pentru faza a doua de la nivelul celor 16 localități din județ vor fi operaționale începând de săptămâna viitoare. Alături de aceste 30 de centre de vaccinare comunitară, se vor menține și 4 centre de vaccinare de la nivelul spitalelor Suceava, Rădăuți, Gura Humorului și Siret, care vor deservi populația județului în faza a doua.

Prefectul județului mulțumește public autorităților publice locale pentru implicare în asigurarea logisticii și pentru efortul operativ, succesul campaniei de vaccinare voluntară poate readuce revenirea la normalitatea dorită de noi toți.

Etapa a 2-a include: Populația cu grad ridicat de risc și Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale – înscrierile se pot realiza astfel:
i. Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale;
ii.Individual, direct pe platforma informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
iii. Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
iv. Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;
v. Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
vi. Prin apelarea call centerelor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
vii. Prin direcțiile de asistență sociale de la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Aflați unde sunt organizate centrele pentru faza a doua de vaccinare accesând linkul nostru: https://suceava-smartpress.ro/7-centre-organizate-in-judetul-suceava-pentru-faza-i-a-campaniei-de-vaccinare-anti-covid-care-sunt-centrele-propuse-pentru-faza-a-doua-de-vaccinare/

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *