Centrala termică de la Vatra Dornei a fost pusă în funcțiune. De duminică, dornenii vor avea căldură în calorifere, a anunțat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că locuitorii municipiului Vatra Dornei vor avea încălzire în case începând de duminică, 10 noiembrie a.c..

”Respir ușurat. A ieșit fum pe coșul centralei termice modernizate de la Vatra Dornei. Nu alb, că nu suntem la Vatican, ci fum cenușiu, pentru că astăzi, la ora 13:00, am participat la aprinderea flăcării din primul cazan care va da căldură la peste 2.000 de apartamente în Vatra Dornei. La sistemul centralizat sunt racordate și apartamente, dar și instituții publice. Îl felicit pe primarul Boncheș pentru efortul uriaș, pentru insistența de a se finaliza lucrarea. Și împreună cu el am trecut aceste emoții. Iar după manualul acestei instalații, după 72 de ore în Vatra Dornei va avea căldură. Începând de Duminică, 10 noiembrie, dornenii vor avea căldură la calorifere”, a transmis Gheorghe Flutur.

El a arătat că fostul guvern avea obligația încă din luna aprilie să dea 15 milioane de lei pentru plata cazanelor achiziționate. Însă, la multe insistențe ale Consiliului Județean Suceava, Guvernul PSD nu a răspuns în vreun fel.

 

”Încă din primele minute după instalarea noului Guvern condus de Ludovic Orban am avut discuții cu acesta pe tema asigurării încălzirii în municipiul Vatra Dornei.

O prioritate pentru mine rămâne aducerea gazului metan la Vatra Dornei pentru a pune în funcțiune centrala de cogenerare existentă deja și pentru care dornenii plătesc pentru un împrumut bancar. De luni voi merge împreună cu deputatul Angelica Fădor să vedem unde e blocată Hotărârea de Guvern pe care PSD o promite de trei ani. Și dacă vă amintiți PSD a anunțat că această hotărâre va fi aprobată în ultima ședință de Guvern, ceea ce nu s-a întâmplat. Vom debloca noi acest lucru și cu riscul să mă mut diriginte de șantier de la Pojorâta la Dorna o să facem această magistrală de gaz facem foarte repede” a spus președintele CJ Suceava care a mai arătat că ” după pornirea cazanului centralei termice din Vatra Dornei „s-a mai liniștit” și primarul Ilie Boncheș care, pe bună dreptate, era extrem de îngrijorat. Primarul Ilie Boncheș are foarte multe proiecte în derulare la Vatra Dornei, dar nimic nu era mai urgent decât asigurarea încălzirii pentru populație. De multe ori faptele bune făcute erau acoperite de această criză a căldurii. De astăzi s-a rezolvat și această problemă. Bravo primăria Vatra Dornei!”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *