Mopan Suceava
Comunicate de presaSocial

Centrul de Urgențe Sociale al Asociației Institutul Bucovina a sprijinit peste 1000 de mame refugiate, copii și persoane cu dizabilități, în primele luni de activitate

În parteneriat cu Fundația HEKS EPER și FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Asociația Institutul Bucovina a lansat, în luna februarie, Centrul de Urgențe Sociale Suceava, ca răspuns la nevoia de sprijinire a refugiaților ucrainieni, pentru depășirea situației de vulnerabilitate în care se află.

Din pachetul de servicii destinate beneficiarilor săi, centrul a oferit până în prezent, peste 400 de servicii de diagnoză, consiliere și evaluare, cu accent pe acces la servicii medicale, educație și integrare pe piața muncii.

Acordarea de sprijin material reprezintă a doua prioritate în agenda de lucru, iar astfel, refugiații stabiliți la Suceava, Fălticeni, Botoșani, Rădăuți, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Bălcăuți, Broșteni și Valea Putnei, au primit aproximativ 190 de vouchere pentru alimente, în valoare de 300 de lei fiecare. Mai mult, cu sprijinul organizațiilor partenere, cu fost pregătite alimente, peste 600 de kit-uri de igienă conținând produse de bază pentru îngrijirea personală și 45 de pachete cu produse de îmbrăcăminte, care au fost distribuite în rândul persoanelor găzduite la Școala Vocațională Nr. 5 și Spitalul Regional de Psihiatrie de la Cernăuți.

În completarea activităților sale, Centrul de Urgențe Sociale Suceava oferă și servicii suport, care constau în întâlniri săptămânale organizate de Asociația Institutul Bucovina în zilele de miercuri, pentru mamele refugiate la Suceava. În cadrul celor peste 900 de servicii de acest fel, beneficiarele au participat la sesiuni de informare pentru prevenirea traficului de persoane – organizate de către ANITP – Centrul Regional Suceava, și au discutat cu specialiști de la Fundația Bezirk Schwaben, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR) și UNHCR – Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

 

Mai mult de 200 dintre aceste mame au avut oportunitatea de a participa gratuit la ore de limba română, susținute de către prof. Felicia Vranău de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.

Copiii, pe de altă parte, au participat până acum la peste 700 de activități educaționale, organizate în parteneriat cu Asociația pentru Educație și Dezvoltare Personală a Copiilor – Clever Children Suceava și Colegiul ”Nicu Gane” Fălticeni. În cadrul activităților de tip afterschool, cei mici studiază limba română și limba engleză, punându-și în valoare creativitatea prin cursuri de artă plastică, artă fotografică și muzică.

Nu în ultimul rând, centrul facilitează și accesul la resurse pentru refugiații provenienți din grupurile vulnerabile. 220 de beneficiari din categoriile persoanelor cu dizabilități, bolnavi cronici, vârstnici, minori neînsoțiți și mame minore au primit sprijin pentru depășirea situațiilor dificile pe care le-au întâmpinat, și pentru acces la servicii de informare, prin traduceri mimico-gestuale, adaptate nevoilor individuale.

Cele mai recente noutăți pot fi consultate pe pagina de Facebook Centrul de Urgente Sociale Suceava. Din partea Asociației Institutul Bucovina, persoana de contact este Zagan Alina Andreea, asistent social, tel: 0230.524.128, e-mail: suport.ua@bucovinainstitute.org.

Informații suplimentare despre proiectele și acțiunile pe care le avem în desfășurare se regăsesc atât pe pagina de Facebook Organizația Institutul Bucovina, cât și pe website-ul www.bucovinainstitute.org.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *