Mopan Suceava
Actualitate

Centura Rădăuțiului, funcțională 360 de grade. Vicepreședintele CJ Niculai Barbă a anunțat că din această seară se va putea circula și pe breteaua către Dornești – Ratoș – DN2

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă a anunțat că astăzi s-au finalizat lucrările în vederea deschiderii circulației pe întregul inel al centurii municipiul Rădăuți. Pe tronsonul către Dornești, care face legătura prin Ratoș cu DN2 se  va putea circula chiar din această  seară. În acest fel, centura Rădăuțiului este funcțională pe 360 de grade, a anunțat vicepreședintele CJ.

Reamintim că anul trecut, înainte de alegerile parlamentare, premierul de atunci Ludovic Orban, președinte în funcție al PNL,  a participat la inaugurarea rutei ocolitoare a Rădăuțiului, însă fără breteaua către Dornești, unde mai rămăseseră de asfaltat câțiva zeci de metri, lucrarea fiind întreruptă pentru că repoziționarea unei magistrale de gaz metan nu fusese realizată la timp. Ulterior, un accident de muncă mortal la această conductă a întârziat  terminarea investiției. Lucrările de conectare a comunei Dornești la șoseaua de centură a Rădăuțiului au fost reluate pe 22 iunie a.c., anunțul fiind făcut de primarul municipiului, Bogdan Loghin.

O coincidență poate fi că mâine, județul Suceava va fi vizitat de premierul de acum, liberalul Florin Cîțu, nu în calitate de prim ministru ci de candidat pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Nu se știe dacă are inclusă în programul care vizează participarea sa la Conferința județeană de alegeri în PNL Suceava și o vizită la punctul de conectare a rutei ocolitoare cu comuna Dornești, micro-investiție care a încheiat până la urmă lucrările la șoseaua de centură rădăuțeană.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *