Ceremonialul împărțirii cu oul sfințit, astăzi, 22 aprilie, la Solonețu Nou. Oaspeți de vază ai Uniunii Polonezilor din România au participat la sărbătoare
Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Isus, cel care a murit pe cruce pentru păcatele oamenilor a Înviat! El a biruit păcatul și moartea pentru a ne salva pe noi. A murit pentru păcatele noastre și a Înviat pentru ca noi, păcătoșii, să fim mântuiți.
În acest an, întreaga lume creștină a sărbătorit Învierea Domnului pe 20 aprilie. Cu această ocazie polonezii din Bucovina s-au întâlnit pe 22 aprilie la Solonețu Nou, mai întâi la Sf. Liturghie oficiată la biserica „Coborârea Duhului Sfânt”, iar mai apoi la Casa Polonă pentru a se împărți cu oul sfințit.
Ceremonialul împărțirii cu oul sfințit este o tradiție poloneză veche de secole pe care emigranții polonezi au adus-o când au venit pe meleagurile Bucovinei. Semnificația este aceea că oamenii își transmit urări de bine și își doresc să aibă un an cât mai rodnic și mai liniștit. Au participat președinții și membrii filialelor Uniunii, precum și oaspeții: ES Iosif Păuleț – episcop al diecezei de Iași, pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina, pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iași, împreună cu preoții din decanatul de Bucovina, prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, subprefectul județului Suceava Camelia Damian, ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava, Stelian Simerea și Nicolae Robu, primarul comunei Cacica, Dinu Ciuc, pr. Mihai Cobziuc, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o delegație a schimbului XVI al Contingentului Militar Polonez ce staționează la Craiova cu căpitanul Jarosław Hałas și capelanul pr. locotenent Dariusz Janowski, inspectorul școlar pentru minorități, Cristina Maria Albu. Gazdele evenimentului au fost președintele Uniunii Polonezilor din România – deputatul Ghervazen Longher, împreună cu vicepreședinții uniunii Ștefania Carmen Zielonka și Ștefan Longher.
Cristos a Înviat!
Chrystus Zmartwychwstał!



















