CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI VĂ INVITĂ SĂ PETRECEŢI ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DE VACANŢĂ LA ATELIERUL „CETĂȚI, DOMNI ȘI DOMNIȚE – PERIOADA MEDIEVALĂ ÎN MINIATURĂ”
În ultima săptămână de vacanță, Muzeul Bucovinei propune copiilor o nouă modalitate de petrecere a timpului liber. La Cetatea de Scaun a Sucevei, în Casa Custodelui şi la Foișorul cetăţii, în funcţie de vreme, se va organiza în perioada 4 – 8 septembrie 2018, atelierul „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, sesiunea de toamnă.
Timp de cinci zile, între orele 10 – 13, copiii participanți vor îmbina activitățile practice (de colorat, decupat, lipit, modelat, machetat) cu partea teoretică în care se va povesti despre arhitectura cetăţilor medievale, în general și despre arhitectura Cetății de Scaun a Sucevei în mod special, despre modalitățile de apărare sau de asediere a unei cetăți dar și despre evoluția podoabelor dea lungul timpului. Activitățile practice, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, se vor finaliza cu realizarea din hârtie/carton, a unei machete de cetate medievală, pe care o pot personaliza cum doresc, amplasând în jurul ei oșteni sau diferite piese de armament. O noutate a atelierului din sesiunea de toamnă constă în faptul că, după prezentările despre bijuterii şi evoluţia lor în timp, copii vor realiza și diverse bijuterii (mărgele, pandantive, brăţări) cu ajutorul pastei modelatoare, a acuarelelor şi a accesoriilor necesare.
Înscrierile, în limita locurilor disponibile, se pot face la Muzeul Bucovinei sau la Casa Custodelui de la Cetatea de Scaun a Sucevei, prin completarea fişei de înscriere.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0784 275644 – Cetatea de Scaun a Sucevei sau 0230 216439 interior116 – Biroul Educaţie, Marketing şi Comunicare, Muzeul Bucovinei.