Cherestea și autoutilitară Mercedes folosită pentru transport ilegal de lemn, confiscate de polițiștii din Marginea

IPJ Suceava a transmis că și în acest week-end poliţiştii au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a transportului ilegal de material lemnos şi a tăierilor ilegale de arbori. Au fost organizate filtre rutiere şi au fost controlate peste 30 de transporturi de material lemnos.  Cu ocazia efectuării controalelor au fost identificaţi şi transportatori care nu au respectat legislaţia în vigoare, procedându-se la confiscarea lemnului şi a vehiculelor folosite şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

Au fost date și exemple:

La 22.02.2019, ora 08.50, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A din comuna Marginea, autoutilitara Mercedes Benz condusă de un localnic de 29 de ani, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 5,00 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 3.195 lei a fost confiscat, iar autoutilitara în valoare de circa 3.000 de euro a fost indisponibilizată și predată în custodie personalului silvic.

Tot la 22.02.2019, ora 12.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un localnic de 42 de ani, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 1,30 m.c. lemn de foc de esență foioase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

De asemenea, la 22.02.2019, ora 18.08, o patrulă din cadrul Poliției orașului Broșteni a identificat în trafic pe DJ 177A din localitate, autoutilitara cu semiremorcă condusă de un bărbat de 51 de ani, din comuna Stulpicani, care transporta material lemnos.

Întrucât exista suspiciunea că, bărbatul a efectuat în mod repetat transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire prezentat pentru control, polițiștii au procedat la imobilizarea și sigilarea ansamblului auto în curtea depozitului aparținând Ocolului Silvic Crucea până în data de 23.02.3019, ora 09.00, când, specialiștii silvici, au procedat la descărcarea și inventarierea cantității de material lemnos transportat.

Astfel, la 23.02.2019, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 41,34 m.c. lemn rotund de esență rășinoase ce a fost reținută în vederea confiscării și predată în custodie personalului silvic, conducătorul auto fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, întrucât a efectuat două transporturi de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *