Cinci jucători nevaccinați, veniți să câștige bani la agenția de pariuri ”Mozzart”, i-au pierdut plătind amenzi la Poliție

Duminică seară, înainte de ora 20.00, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că în incinta agenției de pariuri ”Mozzart” de lângă Piața Centrală  din oraș au intrat persoane fără a avea și prezenta certificatul verde conform legislației în vigoare.

Polițiștii au identificat-o pe angajata locației care a declarat faptul că în incinta agenției s-a prezentat un grup de tineri care și-au manifestat interesul de a juca la aparate, aceștia refuzând să prezinte certificatul verde sau dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusului SarsCov2. Angajata i-a trimis un mesaj pe telefon șefei ei care a sesizat Poliția.

Când au observat că s-a solicitat intervenția organelor de poliție, persoanele în cauză au părăsit incinta sălii de jocuri. În momentul sosirii polițiștilor la fața locului, în fața sălii de jocuri se afla un grup format din cinci tineri, iar alți trei se aflau în interior. Cei trei tineri din interior au fost legitimați și verificați prezentând și certificatul verde care a fost scanat neexistând probleme.

S-au efectuat verificări și s-a constatat că ceilalți cinci tineri au intrat în interiorul sălii de jocuri fără a avea și prezenta certificat verde, recunoscând acest fapt în fața organelor de poliție.

S-a procedat la instruirea personalului sălii de jocuri în legătură cu respectarea prevederilor Legii 55/2020 și anume că în interiorul locațiilor de tipul sală de pariuri este permis accesul persoanelor care prezintă  certificatul verde sau dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusului SarsCov2, având obligația de a purta mască de protecție astfel încât să le acopere nasul și gura în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și cu privire la accesul minorilor în interiorul sălilor de jocuri.

S-a procedat la sancționarea contravențională a celor cinci tineri cu amenzi în valoare de 1.750 lei conform Legii 55/2020 art. 65, lit. h.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *