Cinci răniți într-un accident rutier în Pasul Mestecăniș
Cinci persoane, între care și un copil, au fost rănite într-un accident rutier produs în această după amiază, pe la ora 15.00, pe DN17, în zona Pasului Mestecăniș. Un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară.
Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentelor Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc cu două autospeciale cu tehnică pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Una dintre victime, o femeie aflată în stare de inconștiență, a avut nevoie de manevre de resuscitare. Toți cei cinci răniți au fost transportați la spital.
Please follow and like us: