Cinci vicoveni aflați în carantină ori izolare la domiciliu, prinși de polițiști umblând aiurea prin județ. Au fost amendați. Apel al IPJ pentru respectarea restricțiilor covid
Polițiștii suceveni fac apel la populația din județ să respecte regulile pentru gestionarea situației provocate de cel de-al patrulea val al pandemiei covid, în condițiile în care, în ultimele zile, mai mulți suceveni care trebuiau să stea acasă în carantină ori în izolare la domiciliu au fost prinși umblând aiurea prin județ. Cinci dintre acestea sunt din orașul Vicovu de Sus.
Astfel, la data de 28.08.2021, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 5 Dărmănești, în timp ce efectuau activitatea de verificare cu privire la respectarea măsurii carantinării la domiciliu, au constatat faptul că o femeie de 22 de ani nu se află la domiciliul din satul Pătrăuți, com. Pătrăuți, jud. Suceava, deși avea instituită măsura carantinării, întrucât aceasta este venită din străinătate.
Din verificările suplimentare efectuate și în urma discuțiilor purtate cu vecinii și rudele acesteia, a rezultat faptul că femeia nu a fost văzută în ultimele două zile la domiciliu.
În urma celor constatate, tânăra a fost sancționată contravențional conform Lg. 55/2020 cu amendă în valoare de 1000 lei.
La data de 27.08.2021, ora 18:48, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind verificarea persoanelor asupra cărora s-a dispus măsura carantinării, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, au efectuat o verificare la adresa unui bărbat din orașul Vicovu de Sus, persoană asupra căreia s-a dispus măsura de carantinare de către Direcția de Sănatate Publică.
Acesta nu se afla la locuința de domiciliu declarată în punctul de trecere a frontierei la data de 15.08.2021, din verificările efectuate constatându-se că se află pe raza municipiului Rădăuți.
Având în vedere cele constatate bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 55/2020.
În aceea zi ora 16.45, având în vedere lista cu persoanele izolate de pe raza de competență înaintată de către DSP Suceava, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus s-au deplasat la domiciliile a patru persoane din orașul Vicovu de Sus în vederea verificării acestora privind respectarea izolării la domiciliu, ocazie cu care nu au fost găsiți.
Toate persoanele au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020.
APEL LA RESPONSABILITATE PENTRU GESTIONAREA SITUAȚIEI PANDEMICE SARS-Cov2
Polițiștii suceveni le mulțumesc, într-un comunicat de presă, sucevenilor, numeroșilor turiști și cetățeni din diaspora care s-a întors în luna august la familiile din țară și care au înțeles să dea dovadă de responsabilitate, respectând normele de prevenire a răspândirii SarsCov2.
”Responsabilitatea socială și respectarea legii rămân în continuare condițiile esențiale pentru depășirea acestei situații care de mai bine de un an și jumătate reprezintă o încercare majoră a omenirii.
Efortul comun făcut de cetățeni și instituții trebuie continuat, mai ales în condițiile în care în ultima perioadă se constată o creștere a incidenței infectărilor cu virsusul SarsCov2.
Polițiștii desfășoară în continuare activități cu efective suplimentare pentru asigurarea respectării Legii 55/2020 și implicit pentru prevenirea răspândirii SarsCov2.
Facem un apel încă o dată la respectarea măsurilor de prevenire, în special cu privire la portul măștii sanitare de protecție în spațiile închise și spațiile aglomerate, respectarea distanțării sociale și respectarea măsurilor de carantinare sau izolare impuse de autoritățile sanitare.
Doar în luna august 959 de polițiști au efectuat 25.398 de verificări cu privire la persoane aflate în carantinare/izolare dar și legitimate în cadrul unor acțiuni punctuale.
Au fost efectuate 22.563 verificări la locațiile persoanelor aflate în carantinare/izolare, iar aproape 3000 de persoane au fost verificate în cadrul unor acțiuni de control în teren.
Totodată, au fost efectuate 719 verificări la societăți comerciale și 831 la restaurante, terase, baruri, etc. De asemenea, s-au efectuat 147 de controale la unități hoteliere, spații de cazare și 24 de verificări la piscine și ștranduri, zone de agrement. Au fost controlate 554 de mijloace de transport persoane.
Polițiștii au acționat în special în manieră preventivă, aplicând sancțiuni cu măsura avertismentului, prioritară fiind responsabilizarea și conștientizarea cetățenilor.
În cazurile de încălcare majoră a prevederilor legale, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale pecuniare, valoarea acestora fiind de 59.000 lei.
De altfel, marea majoritate a sancțiunilor în valoare de 47.000 lei au fost aplicate celor față de care s-a dispus carantina sau izolarea ca urmare a diagnosticării sau venirii în țară din zone cu restricții și care au încălcat aceste măsuri esențiale pentru prevenirea răspândirii SarsCov2.
Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la această ultimă problematică (respectarea măsurilor de carantinare/izolare) doar în acest weekend fiind identificate mai multe situații în care persoane față de care au fost dispuse aceste măsuri au încălcat legislația.
Facem apel pe această cale să respectăm în continuare legislația și să dăm dovadă de responsabilitate pentru a grăbi deznodămândul către siguranță, sănătate și deplină normalitate.”