Cine și cum poate fi naș la botez? Reglementări canonice ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Maxim doi nași de același ”gen” și religie cu pruncul

Într-un articol publicat astăzi pe pagina oficială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, sub semnătura  Pr. Laurențiu Nicolae Stamatin, inspector bisericesc, sunt precizate reglementările canonice privind stabilirea nașilor la botez.

În articolul la care facem referire, se arată că, în privinţa celor ce pot fi naşi la botez, precum şi a funcţiei pe care aceştia o îndeplinesc la săvârşirea botezului, preoţii trebuie să aibă în vedere următoarele:

  • Nu pot îndeplini funcţia de naş: copiii (minorii), cei cu boli psihice, părinţii fireşti, monahii, eterodocşii;
  • La botez iau parte în calitate de naş o singură persoană sau cel mult două (soţ şi soţie);
  • Nu este indicat să fie mai mulți nași la botez. Trebuie mare atenție la acest aspect, deoarece, prin Taina Botezului, aceștia se înrudesc, iar copiii lor nu mai au voie să se căsătorească unii cu alții.
  • În cazul botezului de necesitate, dacă pruncul trăieşte şi este dus apoi la preot pentru a se continua rânduiala, atunci i se va face toată slujba, fără însă să se mai repete afundarea sau mirungerea. De reținut că botezul prin stropire este acceptat doar în caz de nevoie stringentă și cu titlu de excepție, mai ales pentru bolnavi.
  • În cazul botezului de necesitate, nu se naşte niciun raport de rudenie între cel ce-l săvârşeşte (mirean) şi cel botezat;
  • Preotul săvârşitor nu poate fi în acelaşi timp şi naş la botez.

Redăm în cele ce urmează, clarificările pe care Pr. Laurențiu Nicolae Stamatin, inspector bisericesc le aduce în articolul publicat:

”Cuvântul naș provine din limba latină (nonnus – nunaș, prin asimilație nănaș, prescurtat naș) și înseamnă protector, ispravnic, tutore, reprezentant, persoană în vârstă. Interesant este că același cuvânt, în limba greacă ‎- νόννος (sinonim cu  πατήρ), se traduce prin tată, părinte. Așadar, nașul este un adevărat părinte pentru cel botezat, un părinte duhovnicesc.

Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) arăta că „obişnuim să-i numim pe naşi părinţi duhovniceşti, ca ei să afle din însăşi realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învăţătura duhovnicească ce o dau (fiilor duhovniceşti, adică finilor lor). Căci, dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuţii pe cei care nu ne-au fost încredinţaţi, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina faţă de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Învăţaţi şi voi, naşilor, că dacă veţi fi delăsători, nu mică va fi primejdia” (Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 17). 

Părintele profesor Ene Branişte, un mare dascăl al Teologiei românești, afirma în scrierile sale: „Naşii trebuie să fie credincioşi ortodocşi în vârstă, care asistă pe cel ce vine la botez, rostesc răspunsurile şi fac dreapta mărturisire de credinţă în locul şi în numele celui ce se botează. Esenţial, naşii rostesc Crezul (Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan). Ei sunt garanţi ai celui ce se botează, asumându-şi făgăduinţa solemnă că pruncul (finul sau fina de botez) va fi crescut şi educat ca un adevărat creştin şi că va fi un bun credincios al Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă (adică nu prunc sau copil) şi de acelaşi sex cu cel ce se botează.

Monahii nu pot fi naşi pentru că ei, trăind în comunităţile monahale, nu pot să se îngrijească de fini. Nu pot fi naşi părinţii copilului.

De regulă, pentru fiecare candidat la botez, se cere un singur naș; el poate lipsi atunci când se săvârșește în condiții anormale sau excepționale”. Referitor la timpul săvârșirii,  reținem că „botezul se face la șapte zile după nașterea pruncului (sau între 7 și 70 de zile). Vechile pravile interziceau în general amânarea botezului după 40 de zile de la naștere” (Liturgica specială pentru facultățile de Teologie, Ediția a IV-a, Editura Lumea Credinței, București, pp. 291-292).

Precizăm că, în mod obligatoriu, slujba botezului trebuie să fie oficiată în biserică: „Cu nici un chip să nu se săvârșească botezul în paraclisul care se găsește înlăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de luminarea cea neprihănită (de Sfântul Botez) să meargă la bisericile cele obștești și acolo să se facă părtași de acest dar. Iar de s-ar prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească” (canonul 59 al Sinodului Trulan). Derogări de la acest canon se pot face doar „în cazuri de mare nevoie (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc), sau în împrejurări excepționale (vreme de război, lipsă de preoți)”. De remarcat că, atunci când slujesc mai mulți preoți, lepădările le face clericul mai tânăr (Liturgica specială, pp. 293 și 296).

Hotărârea Sfântului Sinod cu nr. 311 din 28 februarie 2013 stipulează în mod foarte clar: „Clericul care va oficia Taina Cununiei sau a Botezului (cu excepția botezului de necesitate) în afara locașului de cult va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică”. Apoi, „în situația în care Taina Cununiei sau Taina Botezului se oficiază în altă parohie decât în cea de care aparțin mirii, la oficiere va participa și preotul de la parohia de unde provine unul dintre miri”.

Menționăm că, în cazul în care trebuie botezați mai mulți prunci, în același timp, „după practica generală a preoțimii noastre, ei se botează toți deodată, în aceeași apă sfințită, așa cum de altfel se și făcea în vechime, când botezul se săvârșea în masă, în aceleași baptisterii, la numite date fixe din cursul anului. Uzul acesta a fost confirmat și prin unele hotărâri ale patriarhilor de la Constantinopol. Le fel se procedeză când e vorba de gemeni; însă, ei trebuie să aibă fiecare câte un naș” (Litugica specială, p. 295).

Prin urmare, înțelegem că nașul nu poate fi de altă confesiune decât cea ortodoxă, căci se spune foarte clar: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5).

De asemenea, este indicat ca să nu fie chemați ca nași acei care trăiesc fără cununie bisericească, cei îndepărtaţi de la Sfânta Împărtăşanie și cei care s-au îndepărtat ei înşişi de Biserică.

Ar fi bine ca, înainte de a purta pe braţe un prunc înaintea lui Hristos, spre a fi botezat, nașii care îşi asumă această bucurie şi responsabilitate să se pregătească prin spovedanie, pentru a fi împăcaţi cu Dumnezeu înainte de a primi pruncul  ieşit din apa sfințită, plin de strălucire cerească.

Pe măsură ce copilul creşte, naşii sunt datori, împreună cu părinţii trupești, să-l deprindă să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile Bisericii şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să împlinească poruncile dumnezeieşti și cum să iubească Biserica. Din ziua botezului, nașii și părinții se vor îngriji ca pruncul să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge a lui Hristos cât se poate de des, recomandabil în fiecare duminică și sărbătoare.

De regulă, pentru fiecare candidat la botez se cere un singur naş. El poate „lipsi” atunci când rânduiala bisericească se oficiază în condiţii „excepţionale”, în cazul botezului de necesitate sau de urgență. În Molitfelnicul tipărit la Chişinău, în anul 1820, foaia 10 verso, se precizează: „Cade-se a şti că la Sfântul Botez destul este un naş, de va fi de parte bărbătească cel ce se botează, iară de va fi parte femeiască, numai naşă. Iară la nevoia morţii, poate să se săvârşească botezul şi fără naş” (vezi și Pr. Prof. Liviu Stan, „Legături ale Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă din Grecia”, în Mitropolia Olteniei, nr. 3-4/1962, p. 255). Nu este bine să fie mai mulţi naşi de botez.

Sfinţii Părinţi afirmă că mai importante decât toate sunt credinţa şi viaţa morală a naşilor. Primează exemplul pe care îl vor da finilor lor, în duhul şi adevărul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Aspectul financiar nu ar trebui să fie atât de important.

Câteva precizări canonice referitoare la instituția bisericească a nășiei

De obicei, în Biserica primară, aceia care îi catehizau pe candidații la botez asistau și ca nași, respectiv diaconii pentru bărbaţi şi diaconiţele pentru femei (conform Constituțiile Apostolice 3, 15, 2; 3, 16, 4), dar puteau să fie asistaţi şi de alţi creştini, fie apropiaţi ai celor ce se botezau, fie desemnaţi în acest scop de către Biserică. Regula generală stipula ca nașul/nașa să fie de acelaşi gen cu cel botezat.

Începând cu secolul al V-lea, putea fi naş la botez şi cel care nu era de acelaşi sex cu cel botezat, astfel că femeile puteau fi naşe la botezul băieţilor, iar bărbaţii puteau năşi fete.

Ca impediment la căsătorie, năşia la botez a cunoscut consacrarea juridică abia la 1 octombrie 530, prin Constituţia imperială a împăratului Iustinian I (527-565), care oprea căsătoria dintre naş şi fin (grad I).

Sfinții Părinţi de la Sinodul Trulan (Constantinopol 691-692), în canonul 53, au analizat acest raport de rudenie şi au extins impedimentul până la gradul al II-lea inclusiv, interzicând astfel căsătoria naşului cu mama văduvă a finului: „De vreme ce rudenia cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copiii din sfântul şi dătătorul de mântuire botez, iar după aceea încheiau însoţire de nuntă cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de la [canonul] de faţă, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar dacă oarecare ar fi prinşi făcând acest lucru, după canonul de faţă, unii ca aceştia să se lase [depărteze] mai întâi de la această însoţire nelegiuită, iar apoi să fie supuşi pedepselor celor pentru desfrânaţi”.

În Pravila Mică (1640), rudenia spirituală din botez era impediment la căsătorie până în gradul al III-lea inclusiv, fiind oprită căsătoria dintre naş şi fină (grad I), dintre naş şi mama finei (grad III), dintre naş şi sora finei (grad III), dintre fiul naşului şi fină (grad II).

În Biserica Ortodoxă Română, acest tip de rudenie trebuie considerat ca impediment până în gradul al III-lea inclusiv, socotită pe linie directă între descendenţii şi ascendenţii naşului şi cei ai finului, permiţându-se ca pentru gradul al III-lea episcopul locului să poată dispensa, dar în niciun caz pentru gradele I şi II. Prin urmare, ţinând cont de modul în care această rudenie a fost tratată de-a lungul istoriei şi, de asemenea, luând în considerare cum este reglementată în momentul de faţă în alte Biserici ortodoxe locale, căsătoriile care trebuie oprite sunt următoarele: căsătoria naşului cu fina (gr. I), căsătoria naşului cu mama finului (gr. II), căsătoria naşului cu fiica finei (gr. II), căsătoria fiului naşului cu fina (gr. II), căsătoria fiului naşului cu mama finei (gr. III), căsătoria mamei finului cu soţul fiicei naşului (gr. III), căsătoria fiului naşului cu fiica finei (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu fina fiului (gr. II), căsătoria tatălui naşului cu soţia finului fiului (gr. II), căsătoria tatălui naşului cu fiica finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu mama finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui naşului cu soţia fiului finului (gr. II), căsătoria naşului cu soţia finului (gr. I), căsătoria fiului naşului cu soţia finului (gr. II), căsătoria soţiei fiului naşului cu soţul finei (gr. II), căsătoria fiului naşului cu soţia fiului finului (gr. III), căsătoria soţiei fiului naşului cu fiul finului (gr. III). De asemenea, nu este indicat ca un tânăr și o tânără, înainte de cununia religioasă, să fie nași pentru ascelași prunc, deoarece s-ar statornici între ei o rudenie spirituală în grad II, ceea ce reprezintă un impediment la căsătorie”.

Sursa: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/reglementari-canonice-privind-stabilirea-nasilor-la-botez/?fbclid=IwAR1OWAgm8TXTA4GD8iLb7fboPEfC8sRagJiFAAxvUT0-wc_iOSBxUd1me7Y

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.