„CIPRIAN PORUMBESCU – BALADA SUFLETULUI ROMÂNESC”, suită de evenimente organizate de Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”

Directorul Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, a transmis o invitație pentru ziua de 3 iunie 2022, la o manifestare omagială de excepție. Este vorba despre o suită de momente reunite cu genericul „CIPRIAN PORUMBESCU – BALADA SUFLETULUI ROMÂNESC”.

Evenimentul organizat de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, este realizat în colaborare cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și Centrul Cultural Bucovina – Școala Populară de Artă „Ion Irimescu”.

Astfel,  vineri, 3 iunie, începând cu ora 13.00, manifestarea omagială dedicate marelui compozitor va avea loc la Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii județene și va cuprinde următoarele momente:

„Viața și opera lui Ciprian Porumbescu” – prezentare dr. Alexandru Ovidiu Vintilă;

Moment muzical: melodii și fragmente muzicale din opera lui Ciprian Porumbescu – recitaluri susținute de Cvartetul LIRA și elevi de la Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava; vizionare de film: Fragmente din filmul „Ciprian Porumbescu”.

De asemenea, tot pentru a marca memoria marelui compozitor și patriot Ciprian Porumbescu, Biblioteca Bucovinei va organiza și alte activități, inclusiv în județ.

Astfel, în perioada 02.06.2022-14.06.2022, la Biblioteca Bucovinei:

„Ciprian Porumbescu – Viața și Opera” – Expoziții de carte și alte tipuri de documente de bibliotecă.

02.06.2022, la Biblioteca Bucovinei – activitate organizată în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 1 Suceava: „Din opera lui Ciprian Porumbescu” – Audiții muzicale de pe discuri de vinil; Vizionare de film: Fragmente din filmul „Ciprian Porumbescu”.

03.06.2022, la Bălăceana, Păltinoasa și Gura Humorului, în parteneriat cu bibliotecile locale și anumite școli din comunitățile menționate: „Viața și opera lui Ciprian Porumbescu” – prezentare dr. Elena Pintilei; Vizionare fragmente din filmul „Ciprian Porumbescu”.

06.06.2022, Casa memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca: Depunere jerbe de flori la statuia lui Ciprian Porumbescu din Stupca.

”Vă invităm alături de noi!” este mesajul transmis de Gabriel Cărăbuș, directorul  Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.