Claudiu Cobuz, director CAS Suceava: buget suplimentat pentru medicamente, servicii medicale în ambulatoriu de specialitate și servicii medicale spitalicești

Președintele director general al CAS Suceava, dr. Claudiu Cobuz a anunțat că bugetul alocat pentru anul 2019 pentru servicii medicale si medicamente a fost suplimentat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca urmare a rectificării bugetare, cu suma de 28,8 milioane lei, valoarea totală a creditelor de angajament pentru acest an depășind 555 milioane lei. Sume suplimentare au fost alocate pentru medicamente cu și fără contribuție personala, servicii medicale în ambulatoriul de specialitate și servicii medicale spitalicești.

Bugetul alocat serviciilor medicale spitalicești pentru anul 2019 a ajuns, ca urmare a rectificării, la valoarea de 200,6 milioane lei. La acesta se adaugă și sumele alocate spitalelor pentru plata creșterilor salariale ale personalului încadrat în unități sanitare publice, sume care au fost suplimentate cu 16,3 milioane lei, ajungând astfel la 191,47 milioane lei. A fost suplimentat cu 19 milioane lei și bugetul necesar pentru plata certificatelor de concedii medicale depuse de angajatori, suma totală alocată în anul 2019 ajungând la 43,24 milioane lei.

Suplimentarea bugetului Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, aprobata de CNAS, permite derularea în bune condiții a contractelor încheiate cu furnizorii pentru serviciile medicale acordate asiguraților din județul nostru, precizează Claudiu Cobuz.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *