Cod galben de furtună în tot județul Suceava și o bună parte din țară, până mâine seară la ora 22.00

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o nouă avertizare de cod galben de furtună, care vizează județul Suceava și o bună parte din suprafața țării. În câteva județe din sud-estul României, ANM anunță cod portocaliu.

Avertizarea cod galben este în vigoare de astăzi, de la ora 10:30, până marți, la ora 22:00.

În acest interval în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, dar și în cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În același timp, în zonele din sud-estul țării disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu, valabilă în același interval – de luni, de la ora 10:30, până marți, la ora 22:00.

În nordul Olteniei, în nord-vestul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60…70 l/mp.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.