Cod galben de precipitații în județul Suceava, din această seară și până vineri la ora 11.00

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că de astăzi, 19 mai, de la ora 17.00, și până vineri 21 mai, la ora 11.00, vor fi ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică în special în Transilvania, în Maramureș și în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali, inclusiv în județul Suceava unde codul galben cuprinde întreg teritoriul județului. Se vor înregistra ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. Pentru aceste zone a fost emis cod galben.

Meteorologii spun că astfel de fenomene se vor semnala și în restul țării, dar în intervale mai scurte de timp.

Pentru acelaşi interval, pentru Banat şi Crişana și pentru zona de munte a fost emis cod portocaliu. Vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40-50 l/mp şi izolat 70 l/mp. La altitudini de peste 1700-1800 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 cm, mai afirmă meteorologii.

 

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *