Cod portocaliu de furtună în tot județul Suceava, de astăzi la 12.00 până la ora 23.00
Administrația Națională de Meteorologie a transmis în această dimineață un cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale, valabil în 14 județe până sâmbătă noapte și un cod galben de instabilitate atmosferică valabil până duminică dimineață în peste jumătate de țară. Codul portocaliu afectează întreg teritoriul județului Suceava.
COD PORTOCALIU, sâmbătă, între orele 12:00 și 23:00
În estul și sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
COD GALBEN, de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș și Moldova.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.