Cod portocaliu de furtună pentru tot județul Suceava până diseară la 21.00
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare cod portocaliu de furtună pentru întreg județul Suceava dar și pentru alte zone din țară, competat cu un cod galben pentur mai multe județe.
Interval de valabilitate: 11 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 21.00
Fenomene vizate: averse torențiale
Zone afectate: județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău
În județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Un al doua avertizare, de cod galben, pentru județul suceava și alte județe din țară vine în continuarea celui dintâi și vizează intervalul 11 iunie, ora 23.00 – 12 iunie, ora 6.00
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.