COLEGIUL JUDEȚEAN AL PMP, ÎN NOUL SEDIU. OBIECTIVE IMEDIATE – SEMNĂTURILE PENTRU ALEGEREA PRIMARILOR ÎN DOUĂ TURURI, ALEGERI ȘI EXTINDEREA ORGANIZAȚIILOR ÎN TOATE LOCALITĂȚILE DIN JUDEȚ

Astăzi, la noul sediu al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară a avut loc ședința Colegiului Județean al PMP, în prezența președintelui partidului la nivel național, deputatul Eugen Tomac și a președintelui PMP Neamț, viceprimarul municipiului Piatra Neamț, Bogdan Gavrilescu, ca invitați.
În conferința de presă care a urmat, președintele organizației județene a PMP, Marian Andronache, viceprimar al municipiului Suceava, a arătat că pe ordinea de zi a Colegiului s-a aflat situația strângerii de semnături pentru modificarea Legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. La nivelul județului Suceava target-ul de 30.000 de semnături a fost atins, cele mai harnice organizații din acest punct de vedere fiind, potrivit lui Marian Andronache, cele din Suceava, Câmpulung, Vatra Dornei, Liteni, Milișăuți, Vicovul de Sus, Pojorâta, Brodina, Drăgoiești, Fântânele, Frasin, Fundu Moldovei, Mitocul Dragomirnei, Moldovița, Serbăuți, Straja, Valea Moldovei, Vicovu de Jos.
S-a discutat și despre referendum arătându-se că PMP are reprezentanți în toate secțiile de votare din județ. S-au aprobat reprezentanții în BEC, BEJ și în secțiile de votare. La Bej reprezentant va fi avocatul Gabriel Corduneanu.
S-a stabilit de asemenea că trebuie reclădit partidul la nivelul județului Suceava prin constituirea de organizații în toate unitățile administrativ-teritoriale (în 24 dintre acestea PMP nu are încă organizații), s-a fixat data alegerilor pentru conducerea Organizației de femei pentru 3 noiembrie a.c. iar pentru alegeri la Organizația de seniori data de 8 decembrie a.c. Numărul membrilor PMP în județul Suceava depășește acum, după noile actualizări, numărul de 2000.
A fost prezentat cu acest prilej noul sediu al Partidului Mișcarea Populară de pe strada Ciprian Porumbescu, un spațiu aparținând Primăriei, în care a funcționat Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, anterior fiind spațiu comercial – alimentară cu autoservire și care era abandonat de mai mulți ani. Cu o zi înainte s-a făcut o slujbă de sfințire a noului sediu iar în dimineața acestei zile, primarul municipiului Suceava, liberalul Ioan Lungu a făcut și el o vizită în spațiul renovat, salutând oaspeții din conducerea PMP central, sosiți la Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *