Colegiul Medicilor Suceava susține înființarea la Spitalul Județean a unei secții UPU – COVID apreciind ca dezastruoasă situația din principala unitate spitalicească a județului

Colegiul Medicilor Suceava a transmis un comunicat prin  care își exprimă profunda îngrijorare  față de situaţia  din Spitalul Judeţean Suceava, pe care o condideră  dezastruoasă și care se agravează de la o zi la alta. ”Insistăm şi rugăm toţi factorii decizionali să adopte cât mai urgent măsuri pentru echilibrarea activităţii din toate secţiile spitalului. Ar fi necesară o secţie UPU – COVID”, se arată în comunicatul transmis către presa din Suceava.

Un mesaj al unui medic din Spitalul Județean Suceava a fost adăugat, pentru a întări cele afirmate de reprezentanții Colegiului Medicilor Suceava:

“Vă rog din suflet, faceţi ceva. La Spitalul Judetean Suceava este haos. Ce se întâmplă astăzi la Suceava nu e un accident. Se poate extinde. Avem nevoie de unitate UPU –  COVID. Avem nevoie să aducem lucrătorii sanitari înapoi în spitale. Trebuie ordonanţă de urgenţă prin care cei din domeniul sanitar, negativi să fie aduşi la muncă. Să fie reţinuţi la domiciliu numai cei pozitivi şi  simptomaticii. Revolvaţi problema cât mai repede!! Timpul curge în defavoarea tuturor. AJUTOR!!”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *