Evenimente

Colindători la Spital. Spectacol frumos oferit de medici și asistente medicale astăzi, în holul Spitalului Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Un eveniment special a avut loc în dimineața acestei zile la Spitalul Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Managerul principalei instituții spitalicești din județ, economistul Vasile Rîmbu și directorul medical al acestei instituții, dr. Doina Ganea, sunt persoane mai degrabă știute prin munca zilnică pe care o fac.
Azi dimineață, conducerea Spitalului Județean a fost colindată de angajați. Cei doi conducători ai Spitalului Județean au primit omagiile specifice sărbătorilor de Crăciun de la un grup de colindători format din medici și asistenți medicali din secțiile Spitalului, în straie naționale. Corul a fost coordonat de șeful Secției Chirurgie Generală, dr. Valeriu Gavrilovici,care și-a dovedit, pe lângă veleitățile specifice grelei meserii pe care o prestează zi de zi, și pe cea de rapsod responsabil și talentat.
Au fost cântate colinde vechi, cu un acompaniament instrumental pe măsura talentului celor care au adus, mai multe minute, atmosfera Crăciunului în clădirea Spitalului Județean, .
”A fost o surpriză plăcută, venită din partea colegilor. Asta înseamnă că vrem să întâmpinăm toți cei care trăim alături, pacienți și angajați, sărbătorile de iarnă la fel. Cu speranță către sănătate, prosperitate iar în ceea ce ne privește pe noi, total angajament în misiunea pe care o avem, ca lucrători în cadrul Spitalului Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava”, a transmis managerul Spitalului, Vasile Rîmbu.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *