Comunicat al parlamentarilor PSD de Suceava: ”Ce face un pnl-ist ca să prindă loc pe liste? Practic orice îi spune şeful!
Parlamentarii PSD de Suceava, reacție tranșantă la acuzațiile aduse de parlamentarul Bogdan Gheorghiu:
”Ce face un pnl-ist ca să prindă loc pe liste? Practic orice îi spune şeful! În această cheie trebuie să interpretăm ieşirea unui deputat PNL de Suceava, care ne acuză că folosim tactici de intimidare la adresa transportatorilor din judeţ ca să colaboreze cu noi.
E drept că nu ştim cum stau lucrurile la PNL, dar PSD-ul a avut grijă tot timpul să cultive o relaţie firească, echitabilă şi de bun simţ cu mediul privat, indiferent de domeniul de activitate. In acest sens stau dovadă măsurile legislative pe care le-am luat de-a lungul timpului pentru a proteja şi sprijini oamenii cu afaceri mici şi mijlocii, de cele mai multe ori fiind nevoiţi să îndreptăm chiar greşelile făcute de partidele de dreapta. Tocmai de asta românii ne apreciază în continuare, în timp ce PNL-ul se află la un minim istoric indiferent de ce sondaje comandă. Procentul la care se află, reflectă doza de amatorism practicată în politica românească, amatorism care se vede cu ochiul liber şi în ieşirile lor publice. Pentru că, cel puţin în ultima vreme şi mai ales în judeţul Suceava, orice declaraţie, orice ieşire publică, orice eveniment organizat de ei nu este decât un prilej în plus de a se face de râs. Au uitat că vorbele trebuie confirmate de fapte, drept urmare au ales minciuna şi dezinformarea ca principale mijloace de propagandă electorală.
Exact la fel a procedat cu ultima declaraţie şi deputatul amintit. Dar ştim că nu putem avea mari aştepări de la o persoană care sprijină la Consiliul Judeţean un personaj perceput de suceveni mai mult ca rapsod popular, decât om politic. Numai că e umilitor, din punctul nostru de vedere, să facă afirmaţii nefondate numai pentru a-şi păstra locul pe listele electorale. E penibil să fii atât de slugarnic încât să faci orice îţi spune şeful!
Totuşi, la urma urmei l-a apărat şi aplaudat incluziv când făcea „oacaca” pe tăpşan. Aşa că ce să ne mai mire?”