Mopan Suceava
ActualitateEducatie

Concursul HARD & SOFT 2024, în perioada 20 – 26 mai, la USV. Participă 16 echipe: 10 din ţară (Cluj-Napoca, București, Iași, Suceava, Timișoara) şi 6 din afara țării (Republica Moldova, China, Regatul Unit și Ucraina)

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din  Suceava organizează,  în perioada 20 – 26 mai a.c., Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la cea de-a XXIX-a ediţie.

Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoare, electronică şi automatică, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a cinci zile, echipe formate din câte patru studenți vor încerca, iar unii vor și reuși, să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate. O asemenea reușită solicită cunoștințe avansate din domeniile menționate anterior, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software și hardware, testare și documentare.

Concursul a debutat în anul 1994, cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de președinte al juriului pentru primele 9 ediții ale concursului. Începând cu anul 2003, pe durata a 17 ani, coordonarea activității de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL, de la Universitatea din Limerick, Irlanda. Au urmat doi ani în care restricțiile sanitare introduse au blocat desfășurarea concursului. În anul 2022, concursul a fost relansat, președinția juriului fiind preluată de companiile Servicexpert, München, și Cognizant Mobility, Romania.

Concursul Hard&Soft a devenit o competiție internațională de prestigiu, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studențești europene. De-a lungul timpului, echipe din principalele centre universitare din România, alături de reprezentanţi ai mai multor universități partenere din Europa, însumând 1216 studenți, s-au confruntat cu provocări tehnice spectaculoase.

La ediţia 2024 participă 16 echipe, după cum urmează: 10 din ţară (Cluj-Napoca are o echipă, București, Iași și Suceava au câte două echipe, iar Timișoara are trei echipe) şi 6 din afara țării (Republica Moldova are trei echipe,  China, Regatul Unit și Ucraina au câte o echipă).

Pentru ediţia 2024, juriul concursului este format din Nicolae Bogdan FOICA – președinte, Constantin ARDEIU, Ciprian TELETIN și Denis ARDELJAN, de la Cognizant Mobility Romania, Ladislau MATEKOVITS, de la Politecnico di Torino, Italia, și Daniel MOGA, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, România.

La buna desfășurare a concursului au contribuit: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Primăria Suceava, Consiliul Local Suceava, Academia de Științe Tehnice din România, precum şi o serie de firme din Timișoara, Botoșani, Suceava și București, care se implică în sprijinirea și încurajarea tinerilor care se formează pentru viața activă. Sprijinul acestora va contribui la reuşita acţiunilor propuse, frontul comun astfel creat aducând un beneficiu de imagine firmelor respective, facultăţii noastre şi, nu în ultimul rând, comunităţii universitare sucevene.

Prezentarea sistemelor realizate de echipele competitoare, un adevărat spectacol al unor aplicații puse în funcțiune, va avea loc vineri, 24 mai. În aceeași zi, începând cu ora 16.30, în Aula din corpul E, va fi organizată festivitatea de premiere.

http://www.hardandsoft.ro/

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other