Condiții ”mai umane” pentru câinii comunitari din municipiul Suceava

Primăria Municipiului Suceava a anunțat că a reabilitat în întregime o clădire în care a amenajat și dotat noul adăpost pentru câinii fără stăpân.

Viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că în perioada cuprinsă între anii 2016-2019 au fost strânși de pe străzi și duși la adăpostul de pe strada Energeticianului un număr de 4.735 câini, iar de la începutul anului, în doar 45 de zile, s-au adunat deja 187 care au fost duși în noul adăpost, unde împreună cu asociația PRO ANIMALS TINA, se desfășoară în condiții optime și sigure activitățile ce țin de gestionarea lor.

După reabilitarea clădirii au fost amenajate:
• 2 săli de operație;
• sala de consultații și tratament;
• biroul medicilor;
• sala de carantină;
• postul operator;
• sala de așteptare pentru adopție;
• 2 grupuri sanitare;
• vestiarele.
Anul acesta municipalitatea a alocat în buget suma de 200.000 de lei pentru sterilizarea câinilor cu/și fără stăpân, a menționat viceprimarul.

„Dacă vă doriți un animal de companie gata să vă ofere iubire necondiționată, vă încurajez să adoptați din adăpost, nu costă nimic, iar cățeii sunt vaccinaţi, microcipaţi şi cu carnet de sănătate. A le arunca o bucată de pâine nu ne face iubitori de animale, dimpotrivă!”, a transmis viceprimarul Lucian Harșovschi.

Am adăuga aici că deși au fost adunați cu miile anul trecut și cu sutele anul acesta, totuși, unde vrei și unde nu vrei dai de câinii fără stăpân. Nu câte unul, ci în haită. Nu doar în locuri mai dosite, ci și în centrul urbei, pe ruta Muzeu – Palatul Administrativ, mai nou, atacându-i pe confrații cu ”domiciliu stabil” scoși dimineața la aer și mișcare.

Și așa cum spunea și viceprimarul Harșovschi, cei care vin cu punguța cu ciozvârte și le aruncă pe unde apucă, ca să îi hrănească, îi îndemnăm să îi ia acasă ca iubitori de animale ce sunt, altfel nu ajută.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *