Conductă spartă pe Bulevardul George Enescu. Mai multe blocuri și agenți economici vor sta fără apă cel puțin până la ora 15.00

Mai multe blocuri din cartierul George Enescu au rămas în această dimineață fără apă la robinet, după ce conducta de alimentare s-a spart în mijlocul bulevardului, astă noapte. Reprezentanții ACET au apreciat că reluarea furnizării apei se va face foarte probabil în jurul orei 15.00.

Avaria s-a produs pe o conductă veche prin care se distribuie apa către blocurile de pe bulevardul George Enescu, între intersecțiile Curcubeul și Nordic, până la blocul Belvedere.

Pe bulevardul George Enescu, SC ACET SA a înlocuit o serie de conducte vechi, cu altele noi, dar operațiunea nu a fost dusă până la capăt pentru că s-a luat în calcul termenul de garanție a acestora, apreciindu-se că parte din cele vechi mai pot rezista câțiva ani.

Evenimente precum cel de azi dimineață, dovedesc însă că nu trebuie așteptată epuizarea termenului de garanție la conductele de apă, fie acesta de 30 – 40 sau 50 de ani, fiindcă țevile plesnesc mai devreme, apa se scurge în pământ ori inundă străzile, iar în cele din urmă, consumatorii sunt cei care vor plăti și aceste pierderi.

Cât privește lipsa de  rapiditate cu care s-a intervenit pentru remedierea avariei, reprezentanții ACET au explicat că în zona Bulevardului George Enescu, dar și în multe alte locuri din oraș, căminele în care se poate intra pentru închiderea robinetelor pentru a se putea interveni, inițial aflate pe trotuar, sunt acum în parcări. Trotuarele s-au restrâns, locurile de parcare s-au extins peste cămine și este destul de greu să cauți proprietarul mașinii parcate chiar peste acesta, în cazul unei avarii.

De aceea, lucrătorii ACET au trebuit să aștepte până când proprietarii mașinilor parcate deasupra căminelor s-au trezit, și – au luat automobilele și au plecat în treaba lor, astfel putându-se interveni.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.