Conferința studențească CONSENSUS, ediția VIII-a , 5 mai 2022, la USV

Colectivul de limba engleză al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare”, în colaborare cu Asociaţia de Studii Anglofone „Silvia Manoliu”,  a organizat joi, 5 mai a.c., cea de-a VIII-a ediție a conferinței CONSENSUS, adresată studenților de la specializări cu limba engleză, la nivel de licență, masterat și doctorat.

În deschidere, doamna conferenţiar dr. Cornelia Macsiniuc, iniţiatoarea acestui simpozion-concurs, a oferit participanţilor o inspirată rememorare a momentelor-cheie ale ediţiilor anterioare. Prelegerile în plen, Challenges of Translation in the Context of Children’s Literature și Translation (Research) as Disclosure: The Lion, the Stitch, and the Wardrobe, au fost susținute de lector dr. Hasmik Matikyan, de la Universitatea de Stat din Shirak, Armenia, și de conf. dr. Daniela Hăisan, de la facultatea gazdă.

După sesiunile de prezentare a lucrărilor, cele două co-organizatoare ale evenimentului, lector dr. Daniela Marţole şi lector dr. Valentina Curelariu, au acordat premiile, în funcție de nivelul de studiu. Studenții premiați de la FLSC au fost, la nivel de licență: Mirela Antonovici (premiul I), Larisa-Ilaria Tabără (premiul II), Bianca-Iuliana Scutaru (premiul III), Georgiana-Andreea Lucescu (menţiune), iar la nivel de masterat: Radu Ivanovici (premiul I), Denisa-Lidia Gafencu-Clipa (premiul II) şi Cristina Nechifor (premiul III).

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.