„Conferinţele diasporei în Bucovina”: Dezbatere cu tema COPIII SUCEVENILOR DIN DIASPORA – Protecție-Educație-Realități luni 16 august, la Biblioteca Bucovinei

Luni 16 august, începând cu ora 11.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei se va desfășura sub genericul „Conferinţele diasporei în Bucovina”, Dezbaterea cu tema COPIII SUCEVENILOR DIN DIASPORA – Protecție-Educație-Realități.

Organizatori:  Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” şi D.G.A.S.P.C. Suceava, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, în parteneriat cu  Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava și  Organizația Salvați Copiii România.

 

Situaţia copiiilor sucevenilor din diaspora (ca, de altfel, ai tuturor românilor plecați la muncă peste hotare) reprezintă o problemă de  actualitate destul de importantă la nivel local şi naţional. Aceştia sunt lipsiţi de suportul unui părinte sau chiar al ambilor părinţi şi, din cauza constrângerilor ce derivă din această situaţie, educaţia şi formarea lor poate avea de suferit.

Comunitatea vizată de proiect este alcătuită din copiii suceveni ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, copii rămaşi acasă în grija unui singur părinte sau chiar a bunicilor sau a altor rude, însoţiţi de adulţi (părinţi aflaţi în ţară, bunici/rude/tutori care au în grijă copiii aflaţi în astfel de situaţii), către care se adresează activitatea organizată.

Proiectul îşi propune ca, prin dezbaterea organizată, să se aibă în vedere abordarea problematicii specifice situaţiei copiilor ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, cu identificarea problemelor sociale sau de altă natură referitoare la copiii sucevenilor plecaţi în

afara ţării, cu situaţia copiilor rămaşi acasă în grija unui singur părinte sau chiar a bunicilor sau a altor rude, cu informații privind acest fenomen, cu modul de monitorizare şi constatări exemplificative, inclusiv cu ceea ce se face în mod concret, din punct de vedere instituţional, pe acest segment, cu concluzii şi abordări avute în vedere, respectiv cu discuţii cu cei în cauză, invitaţi să participe la eveniment.

Educaţia este pentru oricine punctul de plecare în realizarea socio-profesională, iar afectivitatea familială este suportul pentru o formare adecvată a copiilor şi adolescenţilor, aşa că ajutorul acordat acum, va avea urmări benefice pe termen lung. Proiectul „Educație pentru

Familii fără Bariere”, implementat cu fonduri europene de către CJRAE Suceava și adresat elevilor, părinților și cadrelor didactice, poate reprezenta un „exemplu de bune practice” pe acest segment, fiind prezentat participanților, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *