Constantin Horbovanu, ”Confesiunile unui trecător”, lansare de carte vineri, 3 noiembrie, la Biblioteca Bucovinei
Vineri, 3 noiembrie 2023, în Sala de Artă ”Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei I.G. Sbiera, va fi lansată o nouă carte a scriitorului Constantin Horbovanu: ”Confesiunile unui trecător”.
Evenimentul este organizat de Clubul de Inițiativă Literară, coordonat de Gheorghe Sagy Sauciuc.
Cartea ”Confesiunile unui trecător” este publicată de Editura Cygnus.
Moderatorul anunțat este Neculai Marcel Flocea, invitați fiind Luminița Reveica Țăran; Emil Simion; George Sauciuc.
Va fi și un moment artistic al artistului Cezar Grămadă
Organizatori și parteneri: Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Editura Cygnus, Clubul de Inițiativă Literară, Asociația Cenaclul Cultural Educativ Suceava (ACCES), Cenaclul literar-umoristic „Țara de Sus” Câmpulung Moldovenesc
Constantin Horbovanu este o prezență marcantă în peisajul cultural sucevean. A scris scheciuri pentru TVR, Radio Tineret București, Radio Iași, de-a lungul mai multor decenii.
Deține o rubrică de umor la Radio As. Pe parcursul carierei sale ca scriitor și umorist, a obținut peste 30 de premii la concursurile naționale de epigrame, proză scurtă, scenete radiofonice, schițe umoristice. Volume de autor: ”Înțelepciunea umorului”( Editura Mușatinii, 2014); ”Cu cărțile pe față” (Editura Mușatinii, 2016); ”Așa-i românul” (Editura Mușatinii, 2019).
Este membru al Cenaclului Transfrontalier ”Mașina cu Poeți”, al Clubului de Inițiativă Literară precum și al Societății Scriitorilor Bucovineni.