Contrabandiști de țigări din Bazarul Rădăuți, reținuți de polițiști. Peste 16.000 de pachete cu țigări confiscate
În urma unor percheziții efectuate vineri săptămâna trecută polițiștii suceveni din cadrul Serviciului de investigare a Criminalității Economice (SICE), au continuat activitățile procedurale privind administrarea și completarea probatoriului în cauză, iar la data de 18.07.2023, la sediul IPJ Suceava au fost citați doi suspecți cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă” în formă agravantă.
Pe numele celor două persoane care erau cunoscute polițiștilor pentru că vindeau de mai mulți ani țigarete în Bazarul din Rădăuți, au fost emise ordonanțe prin care s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduși în arestul IPJ.
În funcție de dispozițiile procurorului de caz, urmează a se analiza oportunitatea luării unor măsuri preventive privative de libertate față de persoanele cercetate, având în vedere perseverența acestora în săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați precum și faptul că măsurile preventive luate anterior asupra acestora nu au fost îndestulătoare, ei perseverând în actele de contrabandă.
Polițiștii din cadrul SICE au desfășurat acțiuni de acest fel la comercianții cunoscuți cu asemenea preocupări confiscând în total peste 16.000 pachete cu țigarete de contrabandă și au fost întocmite un număr de 13 dosare de urmărire penală înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. În cadrul acestora, alături de cei doi suspecți care s-au specializat pe palierul depozitării și comercializării de produse accizabile, au fost identificate și alte persoane cu astfel de preocupări, polițiștii constatând că ”fenomenul traficului cu țigarete de proveniență extracomunitară cunoaşte o reală dezvoltare, iar persoane de felul lor întreţin această stare de pericol prin alimentarea pieţei negre cu astfel de produse în scopul obţinerii de beneficii financiare sau altfel de avantaje personale.”
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul IPJ Suceava- Serviciul de investigare a Criminalitătii Economice sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă urmând a se dispune procedural sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.