Copii cu biciclete accidentați pe șosea la Voitinel și Mitocu Dragomirnei

Cu bicicleta la șosea a devenit de acum un risc la fel de mare precum cel al traversării unui drum public, în calitate de pieton, fără să te asiguri. Mai ales câînd este vorba despre copii, oameni în vârstă și, de ce nu, chiar adulți în puterea vârstei care pierd din vedere că ulița de acum 30 de ani este șosea cu trafic intens iar participanții la trafic sunt în bună măsură neinteresați de viețile pietonilor sau cu atât mai mult a bicicliștilor minori indigeni. Iar niște copii care au ieșit cu bicicleta pe ulită, au pățit-o ieri, la Voitinel și Mitocu Dragomirnei.
Potrivit IPJ, la data de 07.06.2019, ora 12.55, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție rurală Gălănești, au fost sesizați de către UPU Suceava – secția Pediatrie despre faptul că la unitate s-a prezentat un băiat de 16 ani, din comuna Voitinel, cu multiple leziuni.
Bunicul copilului a declarat că în data de 06.06.2019, în jurul orei 16.00, băiatul se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal din direcția locuinței de domiciliu către centrul comunei Voitinel. La un moment dat, speriat de o mașină care venea cu viteză, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabilul din beton suferind mai multe leziuni.
În aceeași zi, în jurul orei 13.50, un băiat de 7 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, în timp ce se deplasa cu bicicleta în interiorul localității Mitocul Dragomirnei, din cauza neatenției cât și a lipsei sistemului de frânare, a pătruns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune cu laterala dreapta față cu un BMW condus regulamentar de 19 ani din localitate.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului minor, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În amândouă cazuri s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *