Copil de 11 ani cu piciorul tăiat de drujba mânuită de fratele său de 15 ani la Basarabi – Preutești

Ieri dimineață, pe la 8.30, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Preutești au fost sesizați prin 112 de către o femeie din satul Basarabi, comuna Preutești,  despre faptul că unui copil i-a fost tăiat  piciorul cu drujba.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că  în acea dimineață, 28, în jurul orei 08.15, fiul ei în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla în grădina casei și tăia cu drujba un arbore nu l-a observat pe fratele său, în vârstă de 11 ani, care s-a apropiat prea mult de tulpina copacului, ocazie cu care lama l-a atins la nivelul gambei piciorului drept, provocându-i leziuni.

Mama acestora, celor doi, care se afla în curtea locuinței, a auzit țipete în grădină și când s-a deplasat la fața locului a văzut că fiul său cel mic sângera la piciorul drept, motiv pentru care a apelat 112, solicitând intervenția unui echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri medicale minorului, iar din discuțiile purtate cu asistentul de pe ambulanță, a rezultat  că minorul are afectate două tendoane și mușchiul gambei de la piciorul drept, urmând a fi transportat la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *