Actualitate

Copil de 5 ani înecat după ce a căzut cu bicicleta într-un canal, la Bilca

Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunța aseară, în jurul orei 20:00, despre faptul că un copil a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă, construit de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca.

La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și cu o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.

Din nefericire, trupul neînsuflețit al copilului, un băiețel în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost identificat, în jurul orei 21:30, la o distanță de circa doi kilometri  față de locul în care ar fi fost văzut ultima oară.

Organele abilitate efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor și cauzei producerii acestui accident.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *