Mopan Suceava
Evenimente

Copil de 8 ani cu arsuri grave, după ce a aruncat o sticlă cu benzină în foc și îmbrăcămintea i-a luat foc. Incidentul s-a petrecut în grădina casei, la Corlata

În după amiaza zilei de ieri, 4 mai 2024, la ora 13:15, polițiștii SPR 10 Gura Humorului, au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului cu privire la faptul că un copil de 8 ani, din sat Corlata, a fost adus la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, având arsuri la nivelul corpului.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 12:00, în timp ce minorul se afla la domiciliul său din satul Corlata, comuna Berchișești, a mers în grădina din spatele locuinței având asupra sa o sticlă cu benzină pe care a aruncat-o peste focul ce ardea mai multe deșeuri rezultate în urma activităților de curățenie din gospodărie.

La un moment dat, recipientul cu lichid inflamabil a explodat, moment în care minorului i-a luat foc tricoul suferind astfel arsuri pe corp.

Mama acestuia, care se afla în acel moment în casă, auzind țipetele minorului s-a deplasat de urgență la acesta, a stins focul, după care a transportat copilul, cu autoturismul personal, la UPU Suceava. S-a luat legătura telefonic cu mama minorului care a relatat faptul că urmează ca fiul său să fie transportat la o unitate spitalicească din municipiul Iași în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, întrucât acesta a suferit arsuri de gradul II și III pe 20% din suprafața corpului.

Cu privire la acest incident urmează a se informa DGASPC Suceava.

S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *