Copil de un an strivit sub roţile unui TAF condus chiar de tatăl său, la Dârmoxa. La spital medicii au constatat decesul copilului

În dimineaţa zilei de ieri, 08.08.2019, la ora 11.11, polițiștii orașului Broșteni au fost sesizați telefonic de către M.A. că un copil în vârstă de un an și câteva luni a fost călcat cu un utilaj forestier, copilul fiind în drum spre UPU Vatra Dornei împreună cu părinții acestuia.

Din verificările efectuate în cauză s-a stabilit că M.M., un bărbat în vârstă de 24 ani, din orașul Broșteni, sat Dârmoxa, efectua lucrări de nivelare a interiorului curții imobilului proprietate personală cu un tractor articulat forestier (TAF), timp în care din imobilul acestora, a ieșit soția sa împreună cu copilul în vârstă de un an și șapte luni.

La un moment dat minorul a scăpat din mâinile mamei și s-a îndreptat în grabă spre utilajul forestier condus de tatăl său, moment în care a fost strivit de roțile utilajului. Părinții minorului au solicitat ajutor medical și până în comuna Panaci aceștia l-au transportat personal de unde a fost preluat de un echipaj al ambulanței Vatra Dornei.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei s-a stabilit diagnosticul:,, traumatism cranio cerebral acut” constatându-se decesul minorului, trupul neînsuflețit al acestuia fiind transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei medico legale.

Tatăl a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *