Copilaș de 2 ani, opărit cu apa fierbinte răsturnată din ceainicul cu care părinții doreau să-și prepare ceaiul de amiază, la Siret

Duminică la ora 13.05, Poliția Orașului Siret a fost sesizată de către cadrele medicale din cadrul Spitalului Județean Suceava, despre faptul că un băiețel în vârstă de 2 ani, ”s-a prezentat” la Secția UPU însoțit de către tatăl său, prezentând arsuri la nivelul picioarelor.

În urma cercetărilor s-a stabilit că la 27.01.2019, în jurul orei 12.00, țâncul se afla în bucătăria locuinței din orașul Siret, împreună cu părinții săi iar  mama acestuia a pus pe aragaz un ibric cu apă pentru a face ceai.

La un moment dat, cel mic s-a agățat de marginea aragazului, acesta răsturnându-se și oprindu-se într-un perete, iar ibricul cu apă fierbinte a căzut pe piciorușele copilului.  

Minorul a fost transportat de către tatăl său cu un autoturism la Spitalul Orășenesc Siret, unde a fost pansat și a fost trimis cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, iar în urma examinării medicale de specialitate s-a stabilit diagnosticul de „arsuri de gr. I și II prin lichid fierbinte pe ambele picioare”, minorul fiind internat pentru îngrijiri de specialitate.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *