Mopan Suceava
Actualitate

Cresc proporțiile tragediei de la Grănicești: Un copil de 3 ani găsit fără viață sub cupola uneia dintre mașini. Numărul morților a ajuns la cinci. Comunicat al Poliției

Inspectoratul pentru Situații de urgență ”Bucovina”, Suceava a transmis încă o veste dureroasă: după reverificarea zonei în care s-a petrecut accidentul de pe DN2 la Grănicești, sub cupola unui autoturism răsturnat în șanț, a fost identificată o a șaptea victimă. Este vorba despre un minor în vârstă de aproximativ 3 ani. Din nefericire, acesta are leziuni incompatibile cu viața.

În acest fel, numărul celor morți în cumplitul accident  ajuns la cinci, alți doi copii minori, răniți grav, fiind transportați cu ambulanțele la UPU – Spitalul Județean Suceava.

Comunicat IPJ Suceava:

În această după-amiază, în jurul orei 16:20, Poliția Orașului Siret a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 (E85) în afara comunei Grănicești s-a produs un accident rutier cu implicarea a doua autoturisme.

Având în vedere numărul persoanelor implicate (7 persoane) și gravitatea accidentului, la nivelul ISU Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului echipajele de poliție au constatat faptul că între cele două autoturisme implicate a avut loc un impact puternic frontal, urmând sa se stabilească cu exactitate direcțiile de deplasare și alte aspecte cu privire la dinamica accidentului rutier.

Totodată, s-a stabilit că unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de șoferi, la momentul impactului fiind condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindești. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți cei trei au decedat.

Cealaltă mașină era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau 3 minori, respectiv doi băieți de 3 și 4 ani și o fata de 8 ani. Băiatul de 4 ani și fetița de 8 ani prezintă mai multe leziuni, iar șoferul de 28 ani și băiatul de 3 ani au decedat.

În total sunt 5 persoane decedate și 2 minori răniți.

La fața locului a fost deplasata echipa operativă complexă coordonata de către Serviciul Rutier, inclusiv cu deplasarea laboratorului criminalistic.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *