Creșteri salariale în două etape la TPL, anunțate de primarul Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a avut la sfârșitul săptămânii trecute discuții cu reprezentanții sindicatelor de la SC TPL SUCEAVA la care a participat și directorul general al societății de transport public local,  Dănuț Matei.

”Am discutat referitor la continuarea creșterii salariilor la angajatii TPL, după ce în anul 2020 au fost majorate cu 25%. Am convenit ca în anul 2022, să facem o majorare cu 5 % începând cu trimestrul II, și cu 10 % începând cu trimestrul III, ambele procente fiind raportate la salariile actuale.

Pentru trimestrul IV, vom avea discuții după ce vin cele 15 autobuze electrice de la firma Solaris din Polonia.

Ne ținem de cuvânt și facem tot ce este posibil să creștem salariile la angajatii societății de transport, care sunt relativ mici în comparație cu celelalte salarii din sistemul public. Sunt convins că vom avea în municipiul Suceava, prin efort comun salariați – autoritate publică,  un transport civilizat in orașul nostru”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.