CRISTIAN BOBERSCHI A REVENIT ÎN CONSILIUL LOCAL SUCEAVA

Consilierii municipali suceveni au aprobat ieri revenirea în deliberativul local a lui Cristian Boberschi. Consilierul PSD a fost exclus din partid în baza unei decizii a organizației municipale a Partidului Social Democrat, confirmată la nivelul organizației județene a acestei formațiuni politice, întărită de un ordin al prefectului și ca atare și-a pierdut calitatea de ales local. Cristian Boberschi a contestat eliminarea sa de pe lista consilierilor locali, iar judecătorii i-au dat dreptate.
Revenirea în deliberativul municipal al consilierul PSD ales Cristian Boberschi s-a amânat la sfârșitul lunii trecute până la următoarea ședință de Consiliu local al municipiului Suceava, după ce proiectul depus în acest sens de primarul municipiului a fost retras chiar de către inițiator, în urma unor discuții privind legalitatea, inițiate de fostul partener politic al lui Cristian Boberschi, consilierul PSD Vasile Mocanu.
În urma unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței de judecată, Cristian Neculai Boberschi , ales pe lista Partidului Social Democrat, a redevenit membru al deliberativului municipal. În urmă cu câteva luni Boberschi a fost exclus din partid de organizația municipală PSD, pierzând și calitatea de membru în CL Suceava, prin ordin al Prefectului. Locul său în deliberativul local a fost luat de Gheorghe Petrescu. Cristian Boberschi a contestat în instanță decizia colegilor de a-l exclude din partid și ordinul Prefectului, judecătorii dându-i dreptate. După o perioadă de tergiversări, sentința judecătorilor a ajuns pe masa executivului municipal, trebuind să fie pusă în aplicare. Ordinul Prefecturii prin care s-a constatat încetarea, de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local a fost anulat de Tribunalul Suceava și ca atare s-a impus repunerea lui Cristian Boberschi în situația anterioară, de consilier local în CL Suceava. Astăzi s-a constatat și încetarea mandatului de consilier local a lui Gheorghe Petrescu, ultimul consilier validat de deliberativul local conform listei de supleanți ai PSD, ce îi luase locul lui Cristian Boberschi.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *