Cum puteai să ajungi licean la ”Hurmuzachi”, acum 40 de ani

Acum patruzeci de ani, la început de vară, am intrat pentru prima oară în curtea din spatele impozantului Liceu Industrial „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Venisem să mă înscriu pentru examen de admitere, fiindcă ai mei de la țară au zis că învăț binișor și am o șansă.

Învârtindu-mă prin curte, printre ceilalți candidați, văd pe unul, mai lung ca mine, la fel de dezorientat. Ne facem curaj și intrăm în vorbă. El din Horodnic, eu din Vicov. Aflu că primele două clase, de matematică fizică, sunt ocupate deja de cei care luaseră ore, de copiii profesorilor și ai ștabilor din Rădăuți. Dar nu asta ne era preocuparea.  Trebuia să știm măcar de 5.00 la toate obiectele de examen dacă vrem să intrăm la liceu. Dacă nu, înapoi la țară!

Am dat examenul acela, la română și matematică, am obținut medie mai mare de 5.00 și pe toamnă am început școala. Într-o clasă ”F”, ultima la numerotare. Alături, o gașcă de fete și băieți din Putna, care se știau dinainte, câțiva dorneșteni, câțiva rădăuțeni. Niciun geniu printre noi. Amicul din Horodnic, mai norocos, prinsese clasa ”G”.

Cei din mediul rural navetiști, cei din oraș, în mare parte neinteresați de școală, obligați să o facă, fiindcă tocmai se dăduse legea cu 10 clase obligatorii.

Primul contact a fost cu diriginta, slăbuță și tristă, profesoară de matematică. Dracii de elevi  nu o iubeau, îi spuneau ”Baba”, neștiind că în familie avea o mare problemă, soțul fiind bolnav rău de tot.

Cu profesorul de chimie  a urmat a doua oră din viața de licean. Venise proaspăt din facultate și se hlizea mereu, repetând o chestie învățată mai înainte, pe de rost: Știți legea lui Om (Ohm)? Dacă ești om cu mine, și eu voi fi om cu tine. Și râdea singur la această glumă.

A urmat lecția de biologie cu profesorul Ambrozie Bejan. Impozant și pus pe snoave. A strigat catalogul: Ia să vă văd la față zigoților! Ia uite, zigotul Witowski! Știi că ești ultimul elev din liceu?

Toți au râs, Peter cel mic de la Putna s-a strâns între proprii umeri. Dar de fapt asta era realitatea: Numele său de familie, cu ”W” la început, niciunul cu ”Y” sau cu ”Z”, clasa ”F”, fiind ultima în registrul liceului. Peter n-a avut de ales decât să își accepte statutul de ultim zigot al Liceului Eudoxiu Hurmuzachi acum patru decenii. Dar n-a pus la inimă.

Profesoara Cernovschi ne-a întâmpinat la ora de fizică într-un mod neașteptat. Cu empatie, cu vorbe faine, de parcă eram din nou la școala generală, ori la  mama acasă. Am mai respirat nițel.

Profesorul Luca Bejenariu,  cel de română, nițel aplecat de spate, spaima liceenilor de la Hurmuzachi! Cum ajunsese dumnealui, profesor cu mare notorietate, să predea lecții la ultima clasă din liceu, copiilor de țărani și târgoveților fără aptitudini? N-am cum să știu. Strigă catalogul. În ultima bancă, eu și noii colegi Olenici și Scântei, trimiși în fundul clasei pentru că aveam fiecare dintre noi peste un metru optzeci .și cinci  înălțime: Măi, dar voi nu vă mai terminați de ridicat! Remarcă a profesorului Luca Bejenariu. Ce să facem noi?

Școala nu a început din ziua următoare. Anul școlar al liceenilor de la începutul anilor 80 debuta cu o repriză de practică agricolă. Două săptămâni pe pământurile IAS-urilor din preajma Rădăuților, la barabuliade, cum le spuneam noi.

În anul acela se împlineau 110 ani de la înființarea Liceului ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, care a produs în timp atâtea valori. Mulțumesc profesorului Luca Bejenariu, pentru că fără el, n-aș fi ajuns să scriu despre acele vremuri și, mai mult, să mă ia cineva în seamă!

La mulți ani ”Eudoxiu Hurmuzachi”!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *