Cum poate intra în legalitate consiliul local de la Straja? Întrebare transmisă ministrului de interne Carmen Dan de către deputatul liberal sucevean Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a adresat Ministrului Afacerilor interne, Carmen Daniela Dan o solicitare privind modalitatea de intrare în legalitate a Consiliului local Straja, Județul Suceava. Prezentăm mai jos conținutul solicitării semnate de parlamentarul sucevean, cu precizarea că se așteaptă un răspuns public din partea ministrului Justiției, în cadrul prevăzut de lege:
Doamnă ministru,
Mă adresez domniei voastre, cu speranța că, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, veți interveni pentru deblocarea unei situații administrative cu totul ieșite din comun. De mai bine de un an, Consiliul local al Comunei Straja din Județul Suceava are activitatea paralizată, din cauza unui joc politic absurd și iresponsabil pe care îl fac reprezentanții majorității din consiliu. Astfel, Consiliul local se întrunește numai în condiții ilegale, adică numai în ședințe extraordinare, deși nu există niciun motiv care să justifice situația extraordinară. În fapt, atât primarul, cât și consilierii locali ai PSD se prevalează de o prevedere legală, pentru a împiedica validarea mandatelor pentru doi consilieri locali ai PNL, care ar trebui să înlocuiască doi consilieri locali ai PNL cărora le-a încetat mandatul, prin ordin al prefectului. Mult mai concret, consilierii locali ai PSD refuză să lase consiliul local să funcționeze normal, adică prin ședințe ordinare, pentru că astfel ar fi obligați să valideze mandatele celor doi consilieri locali PNL. Aceștia evită să adopte o decizie care le-ar aduce în consiliu două voci nedorite, care, probabil, ar critica unele decizii discreționare pe care aceștia le iau, deși opoziția minoritară nu ar putea să modifice deciziile majorității, ci doar, eventual să le critice. Având în vedere prerogativele pe care le are, potrivit legii, Ministrul Afacerilor Interne, prin intermediul instituției prefectului și luând în considerare că această situație de neacceptat a ajuns cu siguranță pe agenda ministrului, vă solicit, doamnă ministru, următoarele clarificări:
- Care este motivul pentru care Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul instituției prefectului sau prin corpul de control al ministrului nu au intervenit încă pentru intrarea în legalitate a Consiliului local al Comunei Straja, Județul Suceava?
- Vă solicit să precizați ce demersuri veți întreprinde, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, pentru a stabili legalitatea în Consiliul local al Comunei Straja, Județul Suceava, prin întrunirea consiliului în ședințe ordinare și prin validarea mandatelor consilierilor locali aleși de către cetățeni.
- Vă solicit, de asemenea, să precizați dacă pentru abuzul de putere de care au dat dovadă reprezentații majortății din consiliu, prin încălcarea constantă și consecventă a legii, veți sesiza organele de urmărire penală, în vederea sancționării celor vinovați pentru blocarea activității unei instituții administrative?