Cursă contra cronometru pentru salvarea unui sucevean cu arsuri pe jumătate din corp. Pacientul, transportat de urgență în Belgia cu o aeronavă militară Spartan
Un amplu dispozitiv interinstituțional a fost mobilizat marți, 14 iulie, pentru salvarea unui pacient în vârstă de 59 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care a suferit arsuri grave în urma unui incendiu. Din cauza stării critice, autoritățile au aprobat transferul de urgență al acestuia către un centru specializat pentru tratarea marilor arși din Liège, Regatul Belgiei.
Pacientul este intubat și ventilat mecanic, prezentând arsuri de gradul IIB–III pe aproximativ 52% din suprafața corporală, leziuni care au impus transferul rapid într-o unitate medicală cu expertiză în tratarea cazurilor complexe.
Pentru desfășurarea misiunii a fost utilizată o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată special pentru evacuări medicale. Aparatul de zbor a decolat de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni și a aterizat pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde pacientul a fost adus de la spital cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă a Serviciului Județean de Ambulanță Suceava și îmbarcat în condiții de maximă siguranță.
După preluarea pacientului, aeronava și-a continuat zborul direct către Belgia, unde acesta va beneficia de tratament într-un centru medical specializat.
Pe durata transportului, monitorizarea și îngrijirea pacientului sunt asigurate de o echipă medicală formată dintr-un medic și un asistent ai UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, alături de personal medical militar al Ministerului Apărării Naționale.
Misiunea aeromedicală a fost posibilă prin colaborarea dintre Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale, instituții care au coordonat în regim de urgență toate etapele transferului internațional al pacientului.
Operațiunea reprezintă încă un exemplu al capacității de intervenție și cooperare dintre structurile civile și militare în gestionarea unor cazuri medicale critice, în care fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte.
Foto: ISU „Bucovina” Suceava



